Experiența De KeukenbladenFabriek

Client
“DKF”

Servicii
Business Analysis, Optimizare fluxuri, Implementare sistem digital

An implementare
2017

“DKF” este una dintre principalele companii din Olanda ce se ocupă cu fabricarea blaturilor de mobilă de bucătărie din piatră naturală. Aceasta asigură întregul proces de producție al blaturilor de bucătărie, pornind de la consultanță în showroom, la măsurătorile din bucătărie și până la realizarea efectivă a blatului, dar ca orice business caută soluții de creșterea vânzărilor și scăderea costurilor.

De unde a început colaborarea?

“DKF” a început ca o firma de B2B în 1990 că mai apoi, în 2010, să înceapă să vândă și clienților finali. Cu 3 magazine situate în Amsterdam, Rotterdam și un showroom chiar la fabrica din Alblasserdam, “DKF” putea să onoreze comenzi destul de ușor în peste 60% din teritoriul Olandei.

Cu timpul, s-au întrebat dacă pot transpune acest proces în online, astfel oferind o consultanță cât mai complexă clienților, fără că aceștia să fie prezenți în showroom. Așa că ne-am pus inrebarea: cum transpunem un întreg showroom în digital și să creștem vânzările?

Astfel, am proiectat pentru ei configuratorul – locul unde clienții sunt trecuți prin același proces pentru a obține una sau mai multe oferte de preț, putând mai apoi să facă o comparație și să o aleagă pe cea care se potrivește cel mai bine. Aici, ei pot vizualiza o paleta de culori cu peste 300 de modele, își pot introduce exact sau estimativ dimensiunile dorite, pot alege diverse setări și accesorii, iar la final primesc ofertă de preț pe email. Datorită sistemului, reprezentanții de vânzări au început sa studieze cererile de ofertă, ulterior, contactând clienții telefonic și oferindu-le soluții care să îndeplinească atât bugetul, cât și preferințele lor.

Se poate mai bine de atât?

Desigur! Cu ajutorul unei stategii de marketing bine definite, clienții au început să folosească configuratorul din ce în ce mai mult. Astfel, cererile de oferta au crescut, iar reprezentanții nu reușeau să onoreze toți clienții, în special cei care aveau o oferta finală și doreau să cumpere. Analizând cele de mai sus, ne-am dat seama că ofertele clienților ar trebui prioritizate.

Împreună cu specialiștii de la “DKF” am implementat un algoritm de prioritizare a comenzilor pentru reprezentanții de vânzări. Astfel, sistemul prioritiza comenzile ce aveau o rată de succes de peste 50%, ceea ce ducea implicit la cât mai multe oferte încheiate. Pe lângă această, algoritmul generează zilnic câte un ‘to do list’ pentru fiecare reprezentant, ceea ce conduce la un management cât mai bun, dar și la prioritizarea clienților (timp estimativ de discutat, programarea vizitelor în showroom).

Cum au crescut vânzările?

Colaborarea a început în noiembrie 2017, iar implementarea a început în februarie 2018. În doar 6 luni am reușit să creștem numărul de leaduri cu până la 400%, și să creștem vânzările cu 100%. Asta a dus mai departe la îmbunătățirea procesului de producție, iar astăzi “DKF” produce aproximativ 40-50 de blaturi pe săptămâna (asta doar B2C) și livrează orice comandă în maxim 5 zile.

Ce rol a avut mentenanță în tot acest proiect?

Deși proiectul a fost finalizat, noi studiem și îmbunătățim în continuare sistemul pentru a se putea mula pe diferitele nevoi ale clientului. Îmbunătățirile aduse până în prezent sunt: integrarea și urmărirea fluxului de producție, automatizarea proceselor birocratice, implementarea diverselor funcționalități pentru creșterea procentului de automatizare a vânzărilor ce au condus la flexibilitatea sitemului și la o creștere semnificativă a productivității reprezentanților.